La reluare, aşa cum era de aşteptat, Ştiinţa s-a reinstalat în jumătatea adversă şi dominarea a fost concretizată prin reuşita lui Mihai Roman, promiţătorul atacant înscriind după ce l-a driblat şi pe fostul său coleg de la Primăvara Craiova, portarul Mecea. Mare parte din reuşita puştiului de 18 ani i se datorează însă lui Firţulescu, “piticul” din flancul stâng al Ştiinţei pasând perfect pentru Roman, după ce în prealabil driblase spectaculos mai mulţi jucători ai oaspeţilor. După ce Wobay şi-a făcut norma de “giumbuşlucuri”, driblinguri şi pase de gol, Piţurcă a decis că e nevoie ca leonezul să se odihnească, cel care i-a luat locul fiind un alt “mingicar”, Cosmin Gângioveanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu