luni, 16 august 2010

Oltenii se necăjiră! Piţurcă jr.: "Nu-mi arde dacă a fost sau nu tata la meci! Acest egal e cât o înfrângere!"

Atacantul Alexandru Piţurcă a declarat, duminică seară, că remiza cu FC Timişoara, scor 1-1, în etapa a IV-a a Ligii I, este echivalentă cu o înfrângere pentru Universitatea Craiova.




"Nu mai avem cuvinte, este foarte greu să fii egalat la ultima fază a meciului. Ne cerem scuze celor care au venit la stadion că nu am putut să le oferim cadou cele trei puncte. Nu-mi arde dacă tata a fost sau nu la meci. Acest egal este cât o înfrângere pentru noi. Aveam mare nevoie de cele trei puncte. Atmosfera din tribune a fost senzaţională. Cred că suporterii Universităţii cu greu pot fi egalaţi de cineva în România", a afirmat Piţurcă.



Universitatea Craiova a terminat la egalitate, duminică, scor 1-1 (0-0), cu formaţia FC Timişoara, în primul meci de la revenirea pe stadionul "Ion Oblemenco" după ce timp de opt luni partidele în calitate de "gazdă" au fost disputate la Turnu Severin.



Pentru Universitatea Craiova a înscris Alexandru Piţurcă '53, în timp ce pentru FC Timişoara a marcat Ianis Zicu 90+2.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu